Mediu si Dezvoltare Durabila

Dezvoltare durabilă

În contextul exploatării resurselor naturale din subsol apare întrebarea „Până când vom putea face acest lucru?”. Indiferent că vorbim de gazen aturale, petrol, gaze de șist etc., există un pericol care chiar dacă nu se va manifesta în cursul vieții noastre, el este real și își va face apariția atunci când vom fi extras din pământ toate resursele, pentru că a scoate ceva din subsol înseamnă a reduce din presiunea naturală a acestuia, fapt ce va duce la perturbarea echilibrului până într-un moment critic care va apărea, mai devreme sau mai târziu, în diferite zone de pe Terra.

Astfel, primele semne vor fi vizibile întotdeauna în zonele unde au avut loc exploatări intense de resurse naturale din subsol, fără a ține cont de consecințe. Concret, atunci când spunem că iese petrolul la suprafață uităm de o lege a fizicii care spune că petrolul iese la suprafață din cauza diferenței de presiune. În aceste condiții, întrebarea la care nu se gândește prea multă lume este „Ce se va întâmpla cu scoarța terestră situată deasupra acestor zăcăminte atunci când resursele vor fi epuizate iar presiunea se va egaliza?”.

Drept urmare, ar trebui să începem să gândim responsabil și să nu extragem, pe fondul lăcomiei, exagerat de multe resurse din subsol, ca să nu periclităm echilibrul natural al mediului respectiv. În caz contrar a scoate orice, oricât și oricum din subsol înseamnă în mod sigur și neplăceri la un moment dat, neplăceri ce vor lua naștere în urma pierderii echilibrului natural.

De asemenea, în privința resurselor de la suprafață, este deosebit de important să învățăm să prețuim apa potabilă, pădurile și aerul curat.

În acest sens, în cazul protejării pădurilor, avem un exemplu foarte clar desprins chiar din realitatea românească.

În prezent, pentru a tăia un hectar de pădure este nevoie ca persoana sau firma respectivă să planteze alt hectar de pădure. Măsura, cu rol de protecție a mediului, este foarte bună dar, din păcate, este inutilă pentru că nu este dusă până la capăt. Mai exact, norma nu cere ca plantarea să se facă înaintea tăierii, iar lipsa acestui aspect, coroborată cu lipsa supravegherii corespunzătoare și lipsa aplicării legii și a sancțiunilor ce se impun au dus la defrișarea unor suprafețe imense din pădurile României fără să fie efectuate și replantările de rigoare.

Tocmai de aceea, este necesară o schimbare în acest domeniu, prin impunerea obligației de plantare înaintea tăierii de arbori. În plus, cota de împădurire ar trebui schimbată astfel încât raportul să ajungă la 2/1. Adică tăierea unui hectar de pădure ar trebui să fie posibilă numai după plantarea cu arbori a cel puțin două hectare de teren.

O astfel de lege nu ar pune bariere în calea comerțului cu lemn și produse lemnoase, dar ar împiedica în mod eficient -desigur, în paralel cu supravegherea, controlul și aplicarea sancțiunilor legale- defrișările ilegale, care au căpătat o amploare îngrijorătoare în România putând fi comparate pe bună dreptate cu un adevărat jaf.

Pe de altă parte, din fericire, în privința gestiunii deșeurilor, România a fost obligată prin alinierea la normele europene să respecte anumite standarde de mediu. Altfel, cel mai probabil, și în privința managementului deșeurilor am fi fost la fel de indiferenți și am fi avut aceleași apucături de până în ’89.

Așa se face că atunci când vorbim despre responsabilitate în exploatare trebuie să ne gândim că resursele naturale ne-au fost lăsate moștenire și trebuie să le lăsăm și noi, mai departe, moștenire generațiilor viitoare, astfel încât și acestea să poată să mai consume și să aibă cu adevărat asigurate mijloacele de existență și de dezvoltare.

Este nevoie ca în România să fie aplicat un cadru legislativ mult mai restrictiv, care să descurajeze orice tentativă de exploatare ilegală sau irațională a acestor resurse vitale. Însă acest lucru poate fi realizat numai prin motivarea partenerilor de dialog social ai statului (fie ei persoane fizice sau juridice) să respecte normele și legile în vigoare fără a încerca să le evite sau să le interpreteze conform intereselor financiare personale.

Practic, acesta este un sistem ce poate funcționa numai conform principiului „cauză și efect”, care în cazul de față înseamnă că atunci când statul impune ceva contribuabililor, ei au tendința de a se opune, iar atunci când este vorba despre motivare înainte de stabilirea și impunerea unor reguli, contribuabilii devin cooperanți.

      Dacă vrem cu adevărat să ne protejăm resursele naturale, legile pe care deja le avem trebuie să fie completate cu prevederi punctuale, iar partenerii sociali trebuie să fie responsabilizați.

Nu ai drepturi pentru a publica.