Efectuarea tuturor operațiunilor economice din România ar trebui să se poată face numai în moneda națională aflată în circulație la momentul respectiv.

De exemplu, dacă aveam acest principiu inclus în ultima modificare constituțională, criza economico-financiară din 2007 ar fi avut un impact negativ mult mai mic și ar fi fost resimțită mult mai puțin de români, întrucât ar fi eliminat riscul valutar suportat de cetățeni prin accesarea creditelor în valută. Așadar, dacă am fi beneficiat de acest principiu nicio bancă din România nu ar fi putut să pună la dispoziția unui client un contract de împrumut în altă monedă decât în lei, contribuabilii români fiind astfel protejați de speculațiile financiare mondiale.

 O mare problemă în privința bunei funcționări a aparatului de stat este dată de faptul că unele instituții ale statului sunt conduse de oameni care chiar nu știu ce e acela un buget și din acest motiv fac cheltuieli nechibzuite.

 De aici rezidă necesitatea unei alte prevederi cu rol de echilibru în domeniul economic al instituțiilor statului. Principiul în cauză se referă la faptul că bugetul național și cele ale instituțiilor publice ar trebui să nu poată prevedea pentru următorul exercițiu bugetar cheltuieli mai mari decât veniturile obținute în anul anterior. Cu alte cuvinte, este vorba despre regula pe care cei mai mulți cetățeni o aplică în propriile gospodării -cele mai simple organizări economice-, potrivit căreia nu pot cheltui mai mult decât câștigă. Aceasta ar trebui să fie aplicată și la nivelul administrației publice.

O mare inechitate comisă de reprezentanții statului român este schimbarea regulilor „pe parcurs”. Astfel, principiul ce ar trebui de asemenea să fie prevăzut în Constituție este acela că orice modificare și nouă reglementare nu are efecte „în timpul jocului”.

De exemplu, în privința numirii sau alegerii reprezentanților statului român, o modificare de lege sau o nouă normă cu referire la aceștia nu ar trebui să poată fi aplicată în cazul celor care sunt deja în funcție la data modificării sau promulgării noii norme, ci doar în cazul celor ce vor fi aleși sau vor fi numiți după intrarea în vigoare a normelor respective. Acest principiu ar trebui să fie valabil pentru orice funcționar al statului, fie că a fost numit sau a fost ales.

O situație stranie este cea în care anumiți funcționari publici ai statului român au dreptul la doar două mandate, iar alții au dreptul la mandate nelimitate.

Dacă președintele statului este limitat la două mandate în mod normal ar trebui ca, într-un mod echitabil, orice funcționar public numit sau ales în funcție să fie de asemenea limitat la două mandate. În consecință, orice funcționar public și asimilații lor plătiți din bani publici, numiți sau aleși, fie că vorbim despre președintele statului, despre un primar, un consilier local ori despre directorii de deconcentrate, ar trebui să poată deține doar două mandate.

Constituța ar trebui să conțină câteva instituții care să vegheze asupra bunului mers al activităților economice întreprinse de stat sau de companiile private.

Așa cum există Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) ca organism ce analizează și se îngrijește ca țara aceasta să fie protejată din punct de vedere militar România ar trebui să aibă un organism care să vegheze la securitatea economică a țării.