Legislație și Administrație

Aplicarea legilor

O lege nu ar trebui să intre în vigoare până la publicarea sa integrală, inclusiv a normelor de aplicare dacă acestea sunt parte integrantă din legea respectivă. Acest principiu are la bază multiple cazuri în care au apărut legi ce conțineau norme de aplicare, dar nepublicarea acestor norme a pus contribuabilii în imposibilitatea de a respecta legile respective -chiar dacă s-au străduit să facă acest lucru- pentru că nu știau cum să interpreteze legile în cauză.

 

Chiar dacă legile respective au fost interpretate de contribuabili cum au știut ei mai bine întârzierea publicării normelor a adus din nou venituri suplimentare la bugetul de stat pentru că, fără să știe și fără să vrea, contribuabilii au greșit și astfel au fost penalizați de stat.

Cazul legilor promulgate care conțin norme de aplicare dar nu au aceste norme stabilite în momentul publicării în Monitorul Oficial este o altă situație în care statul folosește în mod discreționar și în detrimentul contribuabilului puterea de care beneficiază pentru că legile respective au început să producă efecte la data intrării în vigoare, de cele mai multe ori aceasta fiind data publicării în Monitorul Oficial.

Așadar, o lege nu ar trebui să intre în vigoare până la publicarea sa integrală, inclusiv a normelor de aplicare dacă acestea sunt parte integrantă din legea respectivă. Cu alte cuvinte, dacă legiuitorul nu are timp să emită normele de aplicare, actul legislativ promulgat nu trebuie să poată produce efecte.

Acesta ar trebui să fie un principiu constituțional pentru orice lege emisă, pentru că statul nu poate și nu ar trebui să lase contribuabilii să greșească în mod voit sau nevoit, în condițiile în care, de exemplu, o lege îi impune un nou impozit, dar modalitatea de calcul și criteriile de aplicare vor fi publicate abia peste câteva luni. În această perioadă contribuabilul este obligat în prezent să plătească, deși nu află cât și nici cum decât abia după publicarea normelor de aplicare. Însă atunci vine și organul fiscal și constată o greșeală de calcul pentru care impune de cele mai multe ori majorări, dobânzi sau penalități de plată.

Dar, după cum spuneam anterior, aceste practici duc într-un singur loc: crearea de venituri artificiale la bugetul statului și a unor probleme cu care contribuabilii sunt nevoiți să se confrunte în aproape fiecare an, precum și crearea a numeroase disfuncționalități nu doar în mediul economic, ci și la nivelul contribuabililor persoane fizice, pentru că aceste efecte negative se răsfrâng și asupra lor.

Nu ai drepturi pentru a publica.