Economie

Alte măsuri economice

Pe lângă măsurile economice menționate până acum, una din cele mai importante este cea a alocării fondurilor provenite de la stat, sau prin intermediul statului, direct beneficiarilor de servicii pentru care se plătesc asigurări, spre deosebire de modelul actual în care fondurile respective ajung direct la furnizorii de bunuri și servicii.

Despre această măsură voi discuta mai detaliat în cadrul capitolelor „Sănătate” și „Educație”. De asemenea, este necesară perfecționarea modelelor investiționale bazate pe fondurile europene și standardizarea acestora pentru a duce economia la simplificarea procedurilor prin care agenții economici și autoritățile locale sau cele centrale pot avea acces la finanțări comunitare pentru realizarea investițiilor necesare ca să-și dezvolte activitatea sau infrastructura.

Statul român mai are însă nevoie de multe alte măsuri economice printre care pot fi enumerate și următoarele:

  • analizarea în contextul economic actual a parametrilor de referință valorică la care se raportează sistemul de asigurări sociale;
  • găsirea soluțiilor prin care căutarea unui loc de muncă să fie prioritară în raport cu siguranța oferită de ajutorul social;
  • definirea marilor repere strategice din punct de vedere al obiectivelor economice ale României, dar și din punct de vedere al resurselor strategice;
  • asigurarea unor scheme de sprijin pentru talentele excepționale individuale care cresc, se dezvoltă și se împlinesc în România;
  • amnistierea trecutului politic al oricărui cetățean ce își dorește să contribuie din punct de vedere profesional în mod corect, benefic și constructiv la clădirea unui viitor economic pragmatic și sigur, având ca repere valorile universal recunoscute ale economiilor performante și ale oamenilor performanți.

De asemenea, la fel cum pentru relansarea dezvoltării economice a României sunt necesare noi măsuri economice, o serie de măsuri economice este necesară și pentru ca România să poată deveni un pol de interes economic în Europa și nu numai:

  • aplicarea unor măsuri de stimulare a economiei reale și declararea priorităților antreprenoriale ca fiind de importanță națională maximă;
  • reconfigurarea atitudinii și adaptarea răspunsului statului la diversitatea și complexitatea nevoilor economico-sociale ale oamenilor;
  • implementarea unui plan de măsuri imediate pentru înlăturarea stării de insecuritate vitală a cetățenilor, în special la nivelul clasei sociale defavorizate, a pensionarilor, a familiilor cu mulți copii și a copiilor abandonați; 
  • întărirea autorității statului în raport cu mediul infracțional din domeniul economic și nu numai;
  • aplicarea unor măsuri de integrare a excelenței antreprenoriale și stimularea acesteia în vederea obținerii de performanțe economice care să devină exemple de referință pentru atingerea țintelor strategice propuse la nivel național;
  • crearea unui departament la nivelul Ministerului Afacerilor Externe care să se ocupe în mod intensiv și constant de promovarea produselor și serviciilor, a companiilor și a antreprenorilor români la nivel internațional, în cadrul diferitelor manifestări economice.

Nu ai drepturi pentru a publica.