Economie

Absorbția fondurilor europene

Absorbția fondurilor europene este un domeniu în care datele statistice ne arată un adevăr dureros. Așa cum spune și proverbul „Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și în traistă”, nu suntem în stare să luăm ce ni se oferă din partea Uniunii Europene.

Dacă ne întrebăm însă ce ar trebui făcut, pe lângă ce au făcut guvernele de până acum (și au făcut bine pe de-o parte, prin crearea unui minister special și alocarea unor resurse umane și financiare acestuia), mai lipsește ceva foarte important: strategia României de a absorbi fondurile europene este una ce ar trebui să fie nu îmbunătățită, ci regândită.

Fondurile europene se alocă în două direcții: una privată și una ce aparține de stat. Cu alte cuvinte, în funcție de destinația proiectelor, ele sunt de interes public (zonal, local, ori comunitar) și de interes personalizat (privat). Astfel, interesele publice sunt reprezentate de proiecte cum ar fi cele de mediu, de utilități și amenajări edilitare etc., în vreme ce restul, cele în interes personalizat sunt cele ale agenților economici privați.

Dacă ne uităm la statistici vom vedea că nivelul absorbției fondurilor europene este de numai câteva zeci de procente. Principala cauză care a dus la acest rezultat este strategia abordată. A fost greșită pentru că în prezent, de exemplu, un primar este nevoit să își ia o echipă, să scrie un proiect, să îl depună la autoritatea de reglementare, apoi așteaptă ca proiectul să fie aprobat, după o perioadă de timp, iar în final are loc alocarea fondurilor europene necesare pentru o lucrare „X”, prevăzută în proiect.

Prima mare problemă aici este că în contextul în care oamenii specializați în acest domeniu nu există în România, sau sunt extrem de puțini și s-au specializat odată ce au început să lucreze la astfel de proiecte, automat anumite lucrări la nivel local au rămas doar un vis frumos. Pe de altă parte, nici bugetul anumitor instituții publice nu permite cofinanțarea unui proiect cu fonduri europene.

Din aceste motive, abordarea absorbției fondurilor europene trebuie să fie făcută altfel. Iată în acest sens un exemplu din industria auto: această industrie este caracterizată de două tipologii de marketing. Una este europeană și una este american-asiatică.

Europenii vând mașini prin stabilirea unui preț la carcasă și apoi lasă clienții să își configureze opțiunile dorite. Pentru specialiști sau pentru cei care se pricep la mașini această ofertă este mai bună deoarece ei pot alege exact ce vor, defalcat pe componente.

În schimb, oferta american-asiatică este pentru cei mai puțin cunoscători. Astfel, există o ofertă generală, compusă din trei tipuri de echipare a unei mașini – de bază, mediu și de top – variante din care clientul poate mult mai ușor să aleagă ce are nevoie.

Legătura dintre industria auto și fondurile europene este dată de faptul că acestea din urmă ar trebui să urmărească un model al destinației proiectelor întocmite. Adică fie destinație colectivă, potrivită proiectelor publice, fie punctuală, potrivită proiectelor economice individuale.

Ei bine, pentru destinațiile colective ar trebui să fie urmat un proiect de elaborare și implementare după modelul american-asiatic. Adică proiectul să aibă criterii selectate de autoritățile locale -să zicem canalizare, apă și iluminat public-, iar sistemul centralizat, cu ajutorul unor specialiști, să-i ofere cel mai bun proiect, conform solicitării și a informațiilor specifice oferite de beneficiar.

Altfel spus, specialiștii ar trebui să se afle, de exemplu, într-un centru regional sau într-un centru național, iar primarii să poată merge acolo și să spună ce vor să facă în localitățile lor, lăsând specialiștii respectivi să se ocupe de detalii pentru a determina capacitatea tehnică, în funcție de nevoile localității respective.

Cu alte cuvinte, primarul este clientul de la reprezentanța auto, dealerul este reprezentantul autorității care definește și traduce niște necesități ale administrației locale în limbaj de program european și îi spune primarului ce proiect i se poate aloca, în funcție de solicitarea sa și conform necesităților localității sale. În continuare, specialiștii ar trebui să întocmească proiectul pe baza unor modele standard, astfel încât poate fi economisit foarte mult timp alocat pentru elaborarea sa.

De asemenea, trebuie menționată aici și centralizarea și ordonarea la nivel național a procedurilor de licitație în momentul atribuirii proiectelor. Acest lucru ar da posibilitatea oricui este eligibil pentru participarea la o licitație anume să se poată înscrie într-un sistem unic, în funcție de destinația strictă a fondurilor UE din zona în care dorește să opereze și în funcție de domeniile de activitate.

Pe de altă parte, conform modelului european al industriei auto, specialiștii nu vor face altceva decât să configureze fiecărei nevoi în parte un proiect special dedicat. Acest model ar fi trebuit să fie aplicat proiectelor investitorilor privați care în momentul în care decid că vor să acceseze fonduri europene pentru a-și mări sau îmbunătăți capacitățile de producție știu exact de ce au nevoie. În acest caz, reprezentantul autorității -specialistul- în discuția cu antreprenorul respectiv poate identifica după criteriile sale ce nevoie are antreprenorul și va putea astfel să traducă proiectul de finanțare în limbajul economic și de implementare europeană.

Dacă România ar avea aceste două abordări și ar schimba puțin modul de implementare a proiectelor finanțate cu fonduri europene, gradul de absorbție ar trece foarte ușor de 50%.

Aceste modificări sunt cu atât mai necesare cu cât există și cazuri în care graba de a implementa un proiect a dus la încălcarea legii sau au fost făcute compromisuri ori au fost duse afaceri bune direct în faliment pentru că la un moment dat antreprenorii au fost puși în situația de a da banii înapoi din cauză că nu au reușit să respecte, fără să fie vina lor, o condiție stabilită în proiect, fiind vorba doar de o situație conjuncturală. Așadar, de aici reiese și necesitatea unui corp de specialiști la nivel național, care să asiste și să coordoneze proiectele, împreună cu beneficiarii acestora.

România trebuie să creeze această mare echipă de specialiști în elaborarea și implementarea proiectelor cofinanțate din fonduri europene, pentru ca țara noastră să poată avea o rată de absorbție corectă, spre desosebire de sistemul actual, în care beneficiarului i se cere să completeze tot felul de documente și formulare la care nu se pricepe deloc. Practic, până acum aici a fost greșeala în gândirea strategică de elaborare și implementare a ceea ce înseamnă ajutorul venit din partea Uniunii Europene sub forma fondurilor comunitare, indiferent cum s-au numit ele de-a lungul timpului.

Nu ai drepturi pentru a publica.