Economie

Aplicarea diferențiată a TVA Specifică

Economia României și agenții economici din țară au nevoie de o Taxă pe Valoarea Adăugată Specifică, aplicată diferențiat, sub formă de procente diferite care să fie asociate unor niveluri diferite de trai. Practic, bunurile și serviciile care sporesc confortul vieții oamenilor ar trebui să fie clasificate și actualizate periodic (de preferat anual), iar în funcție de această clasificare să se încadreze în categorii diferite de aplicare a TVA, în funcție de nivelul de confort pe care îl oferă.

Mai întâi însă va trebui să fie stabilită o scară clară a nivelului de trai sau a nivelului de confort oferit de un produs sau un serviciu, astfel încât aceasta să reflecte cât mai fidel și mai transparent posibil realitatea existentă în societatea românească. Altfel spus, această scară trebuie să reflecte nivelul economico-social al populației României.

Această clasificare nu este necesară pentru a clasifica un om conform unui nivel, ci pentru ca statul să se poată asigura că oamenii care pretind că au nevoi sociale le au cu adevărat. Astfel, potrivit unor calcule inițiale, este posibilă reducerea cu un procent între 30% și 50% a efortului bugetar aferent persoanelor care primesc ajutoare sociale, prin eliminarea acelora care, pe lângă ajutoarele sociale, au și alte venituri suficient de mari încât să aibă un trai decent. Practic, este vorba despre o asociere pur fiscală, aceste niveluri sociale fiind necesare pentru că lor le vor fi asociate produsele pentru care se percepe o Taxă pe Valoarea Adăugată Specifică.

Această taxă o voi explica în cele ce urmează și o voi relua în cadrul capitolului „Muncă și protecție socială”.

Așadar, într-o lume ideală, nivelurile de trai ar putea fi așezate într-o formă generalistă pe trei paliere diferite:

  • Nivelul de bază
  • Nivelul mediu
  • Nivelul ridicat

Totuși, realitatea românească vine să contrazică principiile unei lumi ideale și impune o abordare a nivelurilor de trai pe cinci paliere:

  • Nivelul existențial
  • Nivelul de bază
  • Nivelul mediu
  • Nivelul ridicat
  • Nivelul privilegiat

În funcție de veniturile fiecărui individ, se poate stabili cărui nivel de trai îi este asociată acea persoană. Pentru o acuratețe cât mai bună, cele cinci niveluri de trai din România (existențial, de bază, mediu, ridicat și privilegiat) ar trebui să fie stabilite de reprezentanții mai multor domenii, nu doar din cel al muncii sau al finanțelor publice.

Astfel, bunurile și serviciile care sporesc confortul vieții ar trebui să fie clasificate și actualizate periodic pentru că ele trebuie să fie taxate diferențiat, în funcție de nivelul de confort pe care îl oferă.

În plus, în acest mod, România nu va deveni un fief al oamenilor foarte bogați. Dar dacă un om foarte bogat vrea să trăiască în România, poate să o facă fără probleme, acest lucru nefiind interzis, ci aducând niște costuri pe care trebuie să și le asume acest tip de persoană. În consecință, statul ar trebui să crească taxele pentru produsele de nivel superior, cum ar fi ce-l privilegiat, pentru că acele persoane care-și permit astfel de produse le vor putea cumpăra oricum, chiar dacă vor fi mai scumpe.

De exemplu, la nivelul de trai privilegiat ar trebui incluse acele bunuri și servicii pe care deși cineva și le poate permite din punct de vedere financiar, ele nu sunt indispensabile vieții într-un confort ridicat. În consecință, înseamnă că acea persoană își asumă plata unor costuri suplimentare pentru a beneficia de bunurile respective.

Totuși, conform unui principiu de echivalență, pentru nivelul mediu însă, prețul trebuie să fie același. De exemplu, dacă am privi pe un grafic, față de nivelul actual ar trebui să avem o curbă în jos a prețurilor pentru produsele care asigură nivelul existențial al vieții și o curbă care urcă de la punctul mediu până la nivelul privilegiat al vieții, cuprinzând de-a lungul său nivelul de confort pe care și-l asigură fiecare cetățean.

Astfel, dacă statul vrea să ofere și protecție socială după ce a clasificat nivelurile de trai de care vorbeam mai devreme, va putea stabili taxe mult mai mici sau ar putea chiar să le elimine pentru produsele aferente nivelului de trai vital care asigură hrana, apa și așa mai departe.

Aplicarea Taxei pe Valoarea Adăugată Specifică în conformitate cu aceste niveluri de trai trebuie însă să aibă loc în paralel cu eliminarea impozitării muncii -despre care voi discuta în detaliu în capitolul următor, dedicat muncii și protecției sociale-, iar această nouă măsură va duce la creșterea salariului minim pentru că angajatorii vor avea un surplus financiar de până la 15%-20% din costul de producție al unui bun sau serviciu, surplus pe care îl vor putea împărți cu salariații, pentru a-i motiva. În plus, antreprenorii vor putea să-și creeze și o rezervă suplimentară de lichidități, din care să-și finanțeze eficientizarea producției, astfel încât să devină, să se mențină sau să-și crească nivelul de competitivitate pe piață.

Diferența s-ar simți enorm pentru că, de exemplu, 15% -din prețul de producție este o valoare fantastică în condițiile în care cine reușește să fie cu doar câteva procente mai competitiv- adică să ofere produse la aceeași calitate dar la prețuri mai mici poate considera că a obținut un succes de piață pentru o anumită perioadă de timp.

Astfel, dacă România ar deveni primul stat care introduce acest sistem prin care elimină în totalitate impozitarea muncii și aplică o Taxă pe Valoarea Adăugată Specifică, antreprenorii locali ar putea beneficia de o scădere cu 25% a costurilor de producție, iar ar va face din România un pol de interes investițional în dezvoltarea de capacități de producție.

De exemplu, o bună parte din producția mondială a fost relocată în China dintr-un singur motiv: costurile mici cu munca. Acesta este singurul motiv pentru care liniile de producție ale multora dintre marile companii multinaționale sunt în China, în vreme ce conceptul, gândirea și afacerile în sinea lor au rămas în țările de origine.

Nu ai drepturi pentru a publica.