Majoritatea angajatorilor din România se plâng că din cauza impozitării excesive a muncii nu pot crea noi locuri de muncă. Măsura economică ce se impune a fi aplicată este eliminarea acestui impozit. Astfel se poate ajunge la o scădere cu 25% a costurilor de producţie. Asta înseamnă noi locuri de muncă şi creșterea competitivității economice pe piețele externe. Cum se poate aplica eliminarea impozitării muncii vedeţi în articolul următor.

Modificarea fiscală care îi ajută pe români, dar la care nu s-a gândit până acum niciun ministru al Finanţelor din ţara noastră. Economia României și agenții economici au nevoie de o Taxă pe Valoarea Adăugată Specifică. Aceasta trebuie să fie aplicată diferenţiat sub formă de procente variabile care să fie asociate unor niveluri distincte de trai. Dar despre ce înseamnă mai exact aceast TVA Specific aflaţi din articolul următor.

citeste cartea 2După o muncă susținută de peste un an va prezentăm un volum care, în opinia noastră, cuprinde cele mai importante probleme ale societății românești și, desigur, soluțiile optime pentru acestea. Este voba despre o serie de măsuri clare pe care vrem să le propunem dezbaterii societății românești în ansamblul său începând de la politicieni și economiști până la simpli cetățeni.

Volumul "Economia, rațiunea existențială a României" este o carte care atinge problematici din nouă domenii de activitate:

Comunitatea ADOR-România își propune ca împreună să găsim soluții economico-sociale integrate, de tip constructiv, pentru problemele de zi de zi, astfel încât să creăm o viziune completă de dezvoltare economică și socială a României pe termen mediu și lung.